Manastiri Romania

Manastirea Brancoveanu sau Sambata cum mai este cunoscuta este situata pe drumul ce leaga Brasovul de Sibiu, aproape de comuna Voila, la cincisprezece kilometri de satul Sambata de Sus.

Strajuita de Muntii Fagaras, intr-un peisaj verde, cu aer curat si tare de munte, manastirea ce a fost ctitorita de catre marele domnitor al Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, pe valea raului Sambata, imbie la reculegere si ofera oaspetilor crestini un loc de odihna si pace interioara. De o parte si de alta a aleii ce duce catre intrarea in manastire se afla plantate numeroase flori ce ademenesc cu diversele lor culori si miresme.

Manastirea este atestata indirect inca din secolul al XVI-lea iar din secolul urmator este atestata si documentar in actele de proprietate ale boierului Preda Brancoveanu. El a ridicat o mica biserica in apropierea raului Sambata pentru a deservi calugarii ce locuiau in imprejurimi in sihastrie.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, in acelasi lor, domnitorul Constantin Brancoveanu intemeiaza o manastire rezistenta alcatuita din caramizi si pietre.

Toate particularitatile poporului roman erau amenintate atunci cand conducatorii calvinisti ai principatelor au decis sa atace Transilvania, incercand sa demonteze credinta ortodoxa si sa o instaureze pe cea catolica. Insa marele domn roman C-tin Brancoveanu a intarit credinta oamenilor prin intarirea manastirii Sambata si prin organizarea calugarilor intr-o comunitate in care fiecare munceste si se roaga alaturi de ceilalti, reusind astfel sa reziste stapanirii habsburgice.

Exteriorul manastirii este decorat cu piatra sculptata si caramizi zimtate. Acoperisul este acoperit cu scanduri de lemn, iar turnul bisericii este in forma de octogon. La interior se pot observa picturile ce infatiseaza diferite tablouri ale Vechiului Testament si ipostaze ale Judecatii de Apoi. De asemenea se mai gaseste o pictura a Maicii Domnului si a voievozilor ce au ctitorit manastirea. Mucenicii, scenele Invierii Domnului si tablourile proorocilor si Noului Testament sunt infatisate in partea dinspre naos.

In interiorul manastirii se mai gaseste si Izvorul Tamaduirii ce se spune ca a savarsit o serie de minuni, imprejmuit astazi de un acoperamant din lemn lucrat.

In prezent, manastirea gazduieste o colectie impresionanta icoane pictate pe lemn sau sticla, straie de preoti, carti vechi si diferite documente, epistole si diferite alte artifacte religioase. Tot aici se afla mormintele arhiepiscopilor Transilvaniei Plamadeala, Mladin, Colan si Balan.

In cadrul manastirii exista si o scoala de pictura dirijata de Preotul Calinic Morar, unde se picteaza icoane pe sticla.

La o distanta de aproximativ 20 de kilometri de Ramnicul Valcea si 3 kilometri de Calimanesti-Caciulata se gaseste Manastirea Cozia, un important centru cultural.
Ctitorul ei, Mircea cel Batran, a ales ridicarea manastirii pe malul drept al Oltului, intr-un loc greu accesibil datorita padurilor dese ce o inconjoara. Avand doar o singura cale de acces, manastirea era astfel aparata cu usurinta.
Sfintita la sfarsitul secolului al XIV-lea si purtand hramul Sfintei Treimi, constructia s-a realizat in stilul celor sarbesti, rezistenta, cu multe ornamente. Rozetele ce strajuiesc deasupra ferestrelor cat si pictura pronaosului sunt cele originale.
In timpul domniei lui Neagoe Basarab picturile au fost refacute si s-a construit si o fantana.
La inceputul secolului al XVIII-lea picturile au fost din nou refacute cu ajutorul lui Serban Cantacuzino, iar manastirii i s-a adaugat o prispa. S-au mai construit chiliile calugarilor si capela pentru botezuri. Naosul pastreaza inca portretul lui Serban Cantacuzino zugravit in partea de vest cat si cele ale lui Mircea cel Batran si fiul acestuia, deasupra turlei pastrandu-se crucea de pe vremea marelui domnitor. Pronaosul gazduieste mormantul lui Mircea cel Batran cat si pe cel al mamei acestuia, Teofana.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea se reface catapeteasma, cea veche fiind distrusa de un incendiu. Constantin Brancoveanu doneaza manastirii candelabrele naosului si pronaosului urmand ca, la jumatatea secolului al XIX-lea, anexele sa fie renovate cu ajutorul domnitorilor Bibescu si Stirbei.
In partea de sud-est se afla paraclisul ce poarta hramul Adormirii Maicii Domnului fiind construit la sfarsitul secolului al XVI-lea iar in partea de nord-est paraclisul ridicat din caramida la inceputul secolului al XVIII-lea.
Peste drum se gaseste bolnita ce poarta hramul Sfintii Apostoli fiind ridicata la mijlocul secolului al XVI-lea de catre voievodul Petru de Arges.
In partea de est inauntrul cladirilor s-a inaugurat un muzeu unde se gasesc diferite monede, documente vechi, obiecte religioase precum evanghelia mitropolituui Varlaam si anteriul lui Radu Sapca.
Acoperisul bisericii a fost refacut in 1927 iar picturile au fost reconditionate. Lucrarile de restaurare au continuat mai apoi in 1958 cand au fost refacute celulele calugarilor si paraclisele pentru ca in 1970 biserica sa fie modernizata, cu acoperis de arama si incalzire.
In apropierea manastirii actuale se gaseste manastirea veche numita si “de piatra” avand ca hram Sf. Ioan Botezatorul, ctitorita de tatal domnitorului Mircea cel Batran si mentionata de catre mama acestuia intr-un document in 1601.

Situata in judetul Prahova, Manastirea Ghighiu este aflata in apropierea orasului Ploiesti la Barcanesti si poarta hramul Izvorului Tamaduirii. Numerosi oameni vin sa se reculeaga si sa isi gaseasca alinarea in lacasul ce a fost zidit la sfarsitul secolului al XVI-lea in Padurea Vlasiei, acolo unde se gaseste si icoana Maicii Domnului din Siria ce se spune ca face miracole si izvorul tamaduirii.

La inceputul secolului al XIX-lea, in perioada domniei Ioan Caragea, s-a construit o noua biserica din lemn, pe locul celei construite de Coresi, cu ajutorul calugarului Arsenie din Cernica si a familiei Rucareanu.

La mijlocul secolului al XIX-lea egumenii Eftimie si Antonie ridica biserica ce dainuieste si astazi in locul celei vechi ce nu se stie din ce cauza a fost distrusa.

Cutremurul din 1940 cat si atacurile din 1944 au distrus biserica si chiliile calugarilor si paraclisul de piatra din cimitir, ce poarta hramul Invierii lui Lazar. Astfel, in 1952 biserica a fost refacuta de catre Patriarhul Justinian care schimba manastirea de calugari in manastire de maicute, pentru ca doi ani mai tarziu sa fie renovate toate cladirile si sa se ridice o cladire pentru celule.

Alte stricaciuni au urmat in timpul cutremurului din 1977, biserica fiind refacuta complet abia in 1990. Construita pe o fundatie trainica din piatra, biserica este din caramida, avand un stil brancovenesc cu un turn deasupra naosului si avand initial o prispa deschisa ce a fost mai apoi inchisa.

Interiorul a fost pictat de catre Gheorghe Tatarescu la mijlocul secolului al XIX-lea, in ziua de astazi picturile originale fiind doar cele din catapeteasma si cele de pe peretele de la intrare, iar usa pronaosului si catapeteasma sunt din lemn sculptat, aceasta din urma fiind acoperita cu tabla.

In interiorul manastirii, pe langa icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, se gasesc numeroase alte obiecte religioase de colectie.

In afara bisericii principale si a cele secundare din cimitir, amintim si agheasmatarul din partea stanga ce este foarte apreciat de credinciosi.

Legenda zice ca Maica Domnului i s-a aratat boierului Coresi cerandu-i acestuia sa cladeasca o manastire. Din locul in care i s-a aratat a tasnit mai apoi un izvor cu apa limpede si cristalina, avand puteri tamaduitoare.

Atunci cand se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii  numerosi credinciosi dau buzna in gradina manastirii, mergand in genunchi pana la izvor simbolizand astfel aprecierea jertfei Domnului Iisus Hristos.

Pe langa izvor, oamenii vin la Manastirea Ghighiu pentru a se inchina si a se ruga la icoana Maicii Domnului ce se spune ca infaptuieste minuni, numeroase personalitati si oameni cu dare de mana din Romania lasand obiecte din aur ca dar si pentru ca dorintele lor sa se implineasca.

Manastirea Cotmeana este un lacas cu mare importanta istorica medievala din Sud Estul Europei, banuindu-se ca ar fi cel mai vechi lacas de cult al Tarii Romanesti situata in Comuna Cotmeana din judetul Arges.
Manastirea a fost ridicata de catre voievodul Tarii Romanesti, Radu I, si este mentionata in documente intaia oara in anul 1388 intr-o carte domneasca daruita manastirii Cozia de catre Mircea cel Batran. Acesta reface asezamantul pe parcursul a doi ani la sfarsitul secolului al XIV-lea. Lacasul ce serveste si ca loc de odihna pentru drumeti este printre cele mai importante constructii ale domnului Mircea cel Batran, spunandu-se ca poarta hramul Bunei Vestiri si al Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul.
La inceputul secolului al XVIII-lea, manastirea deteriorata este refacuta tot de catre un voievod din Tara Romaneasca, si anume Constantin Brancoveanu, cel ce schimba usile si ferestrele si chenarele decorative din piatra din jurul acestora. Partea principala a bisericii este si ea schimbata. Trei ani mai tarziu intrarea bisericii se largeste iar in partea dinspre nord se construieste un cerdac cu bolta. Alte reparatii ce s-au adus lacasului au urmat in anii 1924, 1959 si 1972.
In zidul bisericii se mai pot observa inca gaurile ce deserveau apararii, constructia avand si roluri militare.
Discurile din ceramica decoreaza biserica din caramida la exterior, fiind situate dedesubtul partii ce sprijina acoperisul. Se presupune ca acestea au fost primele ornamente de fel din Tara Romaneasca. De asemenea, la Manastirea Cotmeana se gaseste clopotul donat la sfarsitul secolului al XIV-lea de catre Dragomir, cel mai vechi din Tara Romaneasca.
O comoara din monede de aur a fost descoperita in urma unor sapaturi ale arheologilor impreuna cu ornamente din ceramica ce au fost apoi donate Muzeului din Arges.
Durand de peste 600 de ani, aducand lumina in vietile credinciosilor romani crestini ortodocsi, manastirea este intr-un final deschisa din nou publicului la sfarsitul secolului XX sub indrumarea Egumenului Protosinghel Ioasaf Boiciuc, avand un numar de 9 calugari ce indeplinesc rugaciunile zilnice precum si taina Sfantului Maslu si Moliftele si Sfantul Vasile cel Mare miercuri si vineri.
Prin atentia starostelui Ioasaf si daruirea episcopului Calinic din Arges, lacasul de cult este reconditionat. O noua biserica a fost ridicata langa cea veche, pastrata ca obiectiv istoric, cat si un nou complex de celule si diferite cladiri secundare, ce au transformat astfel sfantul asezamant intr-un loc de pelerinaj pentru numerosi credinciosi din tara si de peste hotare, ce sunt atrasi de sfintenia locului si de renumitele exorcizari ale Staretului Ioasaf.

In apropierea satului Silvasu de Sus in judetul Hunedoara la 13 kilometri de Hateg, intr-un peisaj montan ce iti taie rasuflarea, se gaseste una din cele mai insemnate asezari religioase din Transilvania, Manastirea Prislop.

Desi nu sunt dovezi clare, lacasul se presupune ca a fost ridicat de Popa Nicodim dupa jumatatea secolului al XIV-lea. Unele surse indica anul exact in care a fost cladita 1399-1405. Popa Nicodim se spune ca ar fi reorganizat regalismul in romania in Evul Mediu.

Constructie unicata in Transilvania, Manastirea Prislop se inscrie in liniile stilului triconc avand trei abside opuse intrarii ce sunt legate printr-un dreptunghi.

La jumatatea secolului al XVI-lea, lacasul este aproape de a se ruina. Fiica lui Moise Voievod, Domnita Zamfira, venita in Transilvania dupa moartea parintelui ei, este foarte bolnava. Se retrage la Prislop acolo unde, spune legenda, band apa din izvor, s-a insanatosit. Atunci a inceput reconditionarea Manastirii Prislop, posibil ridicand-o in locul altei manastiri, vechea manastire fiind undeva in padure. Locul de veci al Domnitei Zamfire se gaseste in astazi in pronaosul manastirii.  Piatra mormantului este tot la Prislop, insa nu intreaga, fiind sparta in mai multe bucati. Se mai pot descifra insa inscriptiile originale in latina si chirilica.

Desi Domnita Zamfira a adus o multime de obiecte scumpe si moaste in sfantul local, astazi singura icoana care s-a pastrat este cea a Maicii Domnului. Se spune ca aceasta este o icoana facatoare de minuni, fiind donata de catre Zamfira la sfarsitul reconditionarii manastirii in anul 1580.

Egumenul Ioan de la Prislop, al carui nume a fost gasit si in unele documente alaturi de cel al lui Teofil, a fost Arhiepiscop al Transilvaniei pentru douazeci de ani incepand cu anul 1585. Conform unor surse, sfantul lacas a fost incendiat la jumatatea secolului al XVIII-lea iar monahii ortodocsi au fost izgoniti.

Dupa jumatatea secolului al XVIII-lea manastirea devine greco-catolica, pentru ca mai apoi in secolul al XIX-lea sa fie administrata de preoti de mir.

In octombrie 1948 a fost trecuta din nou in administratia ortodocsilor. Parintele Arsenie Boca, licentiat in teologie, soseste mai apoi la Manastirea Prislop, urmand ca, pe tot parcursul vietii, sa o reconditioneze, reparand-o si pictand-o, el fiind de asemenea absolvent al Academiei de Arte din Bucuresti.

In anul 1975 Manastirea Prislop devine manastire de calugarite. Saisprezece ani mai apoi se infiinteaza seminarul de teologie monahal Sfanta Ecaterina. Durata scolarizarii este de cinci ani, elevele, sub indrumarea atenta a maicutelor, continua traditia picturii de icoane pe sticla.

Manastirea Frasinei simbolizeaza pentru numerosi oameni cu credinta spatiul de comunicare cu Dumnezeu. Singuratatea calugareasca situata in Carpati a ademenit, chiar din cele mai vechi timpuri, fiinte dornice de pace si viata religioasa datorita pozitiei sale ascunse intre munti si ingradite de ambele parti de paduri vechi de sute de ani. Multi oameni dornici de a afla raiul au gasit in aceasta singuratate scopul vietii lor pe pamant. Multi ucenici au fost inspirati de acesti oameni pritre care unii au ales sa devina calugari, in timp ce altii au adus de la asezarea cea sfanta Duhul vietii si sfint iubitor de Dumnezeu in locuintele si familiile lor.
Prin acest istoric se dezvaluie cele dintai documente ce atesta prezenta acestui asezamant bisericesc, cat si semnificatia lui in istoria bisericeasca si cea romana. Numeroase sanse se ofera celor din manastirile vecine datorita construirii acestei manastiri cat si oamenilor din intreaga tara. Pacea sufletului si cat si cunostintele vietii monahale se pot afla in aceasta manastire.

Precum celelalte manastiri din tara noastra, Manastirea Frasinei este un loc de uniune ortodoxa, gazduind in liniste si pace numerosi monahi din toate regiunile Romaniei. In acest loc numerosi oameni cu credinta in Dumnezeu se aduna cu scopul intregirii sufletesti si trupesti pentru a se intoarce dupa aceea in tara cu sfantul foc al uniunii credintei din mosi stramosi ce este in stransa legatura cu aceasta si cu uniunea neamului. Monahii ce traiesc unii alaturi de ceilalti s-au jertfit mereu fiind exemple pentru ceilalti oameni, ei dedicandu-si viata in acest lacas sfant, in aceste locuri pustii, cu scopul rugaciunii pentru bunastarea oamenilor de pretutindeni mai presus decat bunastarea lor.
Ocrotitorul Sfantul Ierarh Calinic a pazit si pazeste chiar si acum, dupa moartea sa, aceasta manastire sporind totodata valoarea ei, el fiind cel ce a ridicat acest sfant lacas de cult protejand atat monahii cat si laicii, oferindu-le armonie in vieti si liniste in suflete. Un alt lucru interesant despre Manastirea Frasinei este ca are o conduita unica in tara noastra, echivaland cu manastirile de pe faimosul munte Athos. Sfantul Ierarh Calinic a stabilit un set de reguli unice printre care si interdictia carnii in lacas, slujbele tinute noaptea de la ora douasprezece pana la rasaritul soarelui cat si interdictia femeilor. Aceste reguli sunt si astazi pastrate cu sfintenie de locuitorii sfantului lacas. Spiritul fondatorului manastirii isi face chiar si in zilele noastre simtita prezenta prin obiceiurile lacasului, in lucrarile savarsite de calugari, la slujbele ce se tin cat si la slujirea credinciosilor ce se roaga impreuna cu locuitorii manastirii.
Intr-adevar lacasul sfant ctitorit de Sfantul Ierarh Calinic este corespondenta comunitatii grecesti Lavra sau Laura, unde toata poruncile Domnului Iisus Hristos sunt respectate. Calatorii ce vin la Manastirea Frasinei sunt atinsi de Sfantul Duh ce imparte bunastarea si prosperitatea peste trupurile si sufletele lor asigurandu-le o viata vesnica atunci cand vor fi inviati din morti la Judecata de Apoi. Acei ce vor veni cu credinta in Dumnezeu pentru a se ruga in acest sfant lacas si sunt nezdruncinati in credinta lor si in rugaciunile ce le savarsesc vor simti alinarea lui Dumnezeu si paza Sfantului Ierarh. Din acest motiv, credinciosi din toata tara cauta sa vina la Manastirea Frasinei pentru a se ruga pentru sanatatea lor si a celor iubiti cat si pentru a-si gasi pacea si linistea sufleteasca.

Nu se cunoaste cand a fost construita Manastirea Dervent. Cel mai vechi asezamant monahal din Romania a fost consemnat intre Durostorum si Constanta acolo unde se afla manastirea Dervent. In secolul al IX-lea este insemnata construirea unui schit in apropierea cetatii Durostorum. Acest schit apartinea de episcopia Constantei si a Durostorumului avand relatii bisericesti cu schiturile de la Basarabi si cele de la Dunare. Schitul a fost construit de catre monahi independenti dupa tipul vehilor sihastrii locale.

In 1990 atunci cand Parintelui Elefterie a trecut in nefiinta, majoritatea calugarilorau plecat, cu exceptia catorva. Se formeaza o noua adunare sub conducerea lui Modest Zamfir, venit din Tulcea de la Manastirea Cocos, pe parcursul urmatorului an.

Staret al manastirii a fost ales in 1991 Parintele Gheorghe Avram care a fost si el, la randul sau, locuitor al Manastirii Cocos, unde a servit drept pivnicer si a asvut grija de strangerea de fonduri. Doi ani de zile mai tarziu, prin munca si determinarea sa, numarul calugarilor a crescut la 24.

Insa la scurt timp jumatate din monahi au fost nevoiti sa se transfere la schitul din imprejurimile localitatii Ion Corvin datorita decesului ctitorului Manastirii Pestera Sfantului Apostol Andrei. Celor cativa calugari cu functii de preoti si diaconi ramasi li s-au alaturat alti calugari, un an mai tarziu numarul celor din manastire ajungand la 13.

Cei ce poposeau la Manastirea Dervent erau nevoiti sa doarma in biserica pe jos sau langa Sfanta Cruce iar calugarii locuiau in vechile celule. S-a inceput astfel construirea unei noi cladiri cu scopul gazduirii salii de mese, egumeniei, a casei de oaspeti si a noilor celule ale calugarilor. Vechile chilii au fost si ele renovate.

Originar din Leaskova, Bulgaria, Parintele Elefterie Mihail a venit pe lume pe unsprezece noiembrie 1900, primul nascut al familiei sale. Nu se cunosc multe depsre copilaria Parintelui, insa este cunoscut faptul ca acesta era paralizat. Se spune ca, atunci cand avea trei ani impliniti, a fost dus de mama sa la Crucea de Leac, renumita pentru minunile savarsite. Aceasta l-a dus la Sfanta Cruce pentru a se inchina si a se ruga la Dumnezeu. Peste noapte copilul a dormit sub Icoana Maicii Domnului, situata in incinta unei cosmelii de scanduri. In visul avut de mama acestuia, o femeie frumoasa i-a insanatosit copilul. Intr-adevar a doua zi acesta mergea singur pe picioarele sale, iar atunci cand mama sa l-a vazut bine sanatos a promis Maicii Domnului ca il va face doctor si preot drept multumire pentru insanatosirea lui.

Istoria acestei cruci facatoare de minuni a fost transmisa din generatie in generatie prin legende rostite prin viu grai. Se spune ca atunci cand Apostolul Andrei a venit pe teritoriul Dobrogei pentru a raspandi cuvantul Domnului, a poposit si la Dervent. Lovind cu toiagul sau o stanca, un izvor cu apa cristalina a inceput sa curga astamparandu-i setea. Tot acolo a inceput botezarea primilor crestini.

Aflata la aproximativ cincizeci de kilometri nord de Ploiesti, Manastirea Crasna este construita langa raul Crasna inauntrul codrilor de la poalele muntelui Ursoaia. Nu se stie cu exactitate cand au venit primii calugari aici in Prahova insa este cunoscut faptul ca monahi singuratici au trait pe aceste meleaguri inca din secolul al XIV-lea. Un secol mai tarziu s-au ridicat aici si cateva restranse comunitati de calugari.

Lacasul ascetic de la Crasna a fost ctitorit la inceputurile secolului al XVIII-lea, cu ajutorul unor pustnici de pe langa Valeni. In 1745 este atestat in documente intr-un act de donatie, acolo unde se poate citi ca la Crasna se afla o mica manastire de monahi ce aveau o biserica faurita din lemn si purtand hranul Sfantului Constantin si Elena. Biserica era situata intr-o poienita, fiind imprejmuita de cateva celule de pustnici.

Detinatorul acestor terenuri era statornicul Dinu Constantin Potlogea, baiatul parintelui Radu Potlogea din comuna Izvoarele. Acesta decide sa se cladeasca actuala manastire  ca fiind pentru satul Bajenari, acolo unde se retrasesera localnicii din apropiere dupa anul 1821 datorita invaziei tatare. Astfel, din 1824 timp de patru ani se munceste la ridicarea bisericii, fiind sfiintita si transformata in schit. Intaiul egumen al manastirii a fost cel ce a ridicat-o, Constantin Potlogea, ce a fost facut calugar si a primit numele Chesarie. Acesta a donat manastirii terenurile sale si a ridicat celule de lemn pentru monahii ce i-a adus de la Cheia.

Opt ani mai tarziu, fiul lui, Nicolae, daruieste si el avuturile si pamanturile sale manastirii, calugarindu-se si luand numele de Nil. Este ridicata o scoala unde copiii din imprejurimi erau cazati pe perioada scolarizarii, cheltuielile fiind suportate de manastire.

In 1864 bunurile manastirilor si a bisericilor sunt trecute in patrimoniul statului. Manastirea regreseaza astfel iar cei cativa calugari care mai ramasesera daruiesc schitul Manastirii Cheia schimbandu-i denumirea in Crasna.

Manastirea a fost pradata de puscariasii de la Slanic in 1920.Cu ajutorul egumenilor Ghedeon, Galaction si Nicodim manastirea este refacuta in 1964.

Manastirea are batrana biserica de forma unei cruci. Inauntrul ei se gaseste naosul ce se desparte de pronaos prin patru stalpi ce preiau greutatea boltei printr-o arcada. Sculpturile frumos lucrate se pot admira atat la usa de la intrarea in pronaos cat si in catapeteasma, unde sculptura este poleita cu aur. Tot inauntru se mai gasesc doua icoane semnate Irineu Protcenco. Un pic mai jos decat asezarea se gaseste pridvorul alb cu o turla grandioasa asezata pe naos, sindrilit si pardosit cu piatra.

La o distanta de patruzeci de metri de aceasta veche biserica, trecand pe langa aghiasmatarul acoperit in tabla, aflam clopotnita ridicata din piatra si caramida. Picturile au fost refacute in 1991 de catre Ioan Chiriac la cerinta Patriarhului Teoctist.  Tot dupa revolutie, cu ajutorul egumenului Galaction si al credinciosilor s-a ridicat un monument ce cinsteste eroii. Monumentul a fost decorat tot de Ioan si Daniela. S-au mai construit un corp de camere pentru primirea gazdelor si un corp cu celule pentru monahii manastirii.